Despre primarul Vasile Vlăduleanu s-a scris și sunt convins că se vor mai scrie multe tone de hârtie. Cel puțin, jurnalul nostru, și-a propus să nu-l scape din pix, până când acesta nu va pleca din fruntea comunei Bîlteni. Când spunem “plecat”, spunem că poate va conștientiza că locul său nu mai este în fruntea “bucatelor”, nu mai este dorit de alegători și atunci își va da demisia (ceea ce nu se va întâmpla niciodată, pentru că încă nu am văzut “câine plecând de la măcelărie”) sau poate va fi trimis la lada de gunoi a istoriei de către propriul electorat. De fapt, Vasile Vlăduleanu a fost trimis politic la lada de gunoi a istoriei de către membrii de partid (PNL), acesta nemaifiind ales președinte al organizației PNL Bîlteni. Deci, din punct de vedere politic, putem să spunem că Vlăduleanu Vasile este zero, un simplu membru de partid, asta doar pentru a nu fi “trântit”definitiv cu “botul” de caldarâmul istoric al PNL-ului. Dar, așa cum îl știm noi, foarte avar de funcții, acesta se va reorienta, probabil, spre partidul prietenului său din campania anti-Covid .În plină pandemie, Vlăduleanu Vasile, în calitate de primar, l-a cadonat pe actualul consilier de coaliție (cu năzuințe de viceprimar) cu peste 5 miliarde lei (vechi) prin plata pachetelor către izolații și autoizolții Covid. De fapt, este bine cunoscută acestă problemă dar, deși, acest a fost dat acest semnal de alarmă privind valoarea fabuloasă a acestor pachete, organele de anchetă au stat pitite, s-au făcut că nu au văzut și nu au auzit!?! Putem spune că organele de anchetă s-au facut că nu văd, probabil și datorită (așa cum se laudă permanent Vlăduleanu) relațiilor pe care acesta le are la un domn polițist, pe nume Sanda. Văzând că treaba cu pachetele merge strună, actualul primar (probabil în viitorul apropiat “fost”), Vasile Vlăduleanu, și-a dat seama că foarte mulți o vor “mierli” datorită Covid și atunci și-a “trântit” pe viitorul ginere (noi spunem gagic) al fiicei vitrege cel care conduce firma de Pompe Funebre “Eternita”, alături de cel care a vârât pachete cu ghiotora în valoare de peste 5 miliarde lei vechi, plătite de primaria comunei Bîlteni, condusă de Vlăduleanu. Deci…vă dați seama, dragi cititori, cam pe unde se învârtesc “marafeții” Primăriei Bîlteni. Si, dacă tot am amintit de fiica vitregă a lui Vlăduleanu, trebuie să spunem și noi că, în cel mai scurt timp, își va găsi noul loc de muncă exact la primăria condusă de tăticul vitreg. De fapt, se vorbește tot mai mult despre un lot de transferuri de la Primăria Rovinari la Primăria Bîlteni (probabil se așteaptă perioada de Mercato). Oricum, avem informații că vor veni prin transfer la Primăria Bîlteni cei mai buni specialist dresați pentru poziția “ghiocel” și cei care știu să facă “aport”. Nu vrem să ne depărtăm prea mult de acest individ, Vasile Vlăduleanu (pe care foarte mulți cetățeni regretă că l-au votat), și să amintim că girează, privește și bate din palme, atunci când trece pe lângă construcții ridicate ilegal (chiar sub nasul primăriei), în zona protejată a monumentelor istorice, fără a fi emise Autorizații de Construire sau avize de la Ministerul Cultelor. Ce zici, măi individule Vlăduleanu, este legal? Noi spunem, nu. Dar și în această problemă a legalității ridicării construcțiilor, cine să se bage? Cei de la Inspecția în Construcții? Nici vorbă! Indivizi care sunt băgați în tot felul de “îmbârligături”, având în vedere relațiile pe care le au cu o anumită individă fostă șefă pe la o școală ,apoi pe un post la Inspecția în Construcții Gorj. Nu putem să trecem cu vederea să nu atragem atenția și domnilor consilieri locali, pentru că girează din ce în ce mai multe ilegalități.
În subordinea Consiliului Local Bîlteni se află “măreața societate GOSPOLOC”, societate care administrează sistemul de alimentare cu apă al comunei Bîlteni. Înainte de a vă prezenta câteva “matrapazlâcuri”, am dori, domnilor consilieri locali, să ne răspundeți, de ce această societate înregistreză datorii către Compania de Apă Craiova de peste 50 miliarde de lei vechi, de unde provine datoria, cum s-a acumulat această datorie, cum va fi recuperată și de unde? Nu cumva din buzunarul cetățenilor? Vă rugăm să le explicați acestora despre această datorie, pentru care ați ridicat mâna fără să știți ce faceți. Ce ziceți, domnilor consileri locali despre modul în care individul Vasile Dobroiu, (care se zice c-ar fi directorul societății), administrează personalul societății? Dacă nu știți, vă spunem noi! Salariații societății GOSPOLOC au fost puși să execute lucrări la “Piața Centrală”, deși lucrarea trebuia executată de lucrătorii societății câstigătoare a licitației, care își încasează banii integral de la primăria Bîlteni. Gurile rele spun că societatea care a executat lucrarea la “Piața Centrală”,a fost adusă de un individ pe nume “Don Savu”. Probabil pentru modul în care a știut să gestioneze GASPOLOC (fiind și el un pui de directoraș – ghiocel), a fost răplătit cu un “posto-finno” tocmai la “mama banilor”, Birou Achiziții Primăria Bîlteni. Ce ziceți, domnilor consilieri locali? Este corect? Nu cumva este vinovat si individul Savu de datoriile acumulate de GOSPOLOC? Tot gurile rele spun că, după instalarea la achiziții a individului mai sus menționat, ar fi “apărut” o firmă de care nu este străin și care se ocupă de “Repararea Școlii Generale, nr. 2, Peștena Jiu, centru”. Ne cerem scuze dacă nu este corectă titulatura, dar nu există niciun panou informativ la această lucrare (probabil datorită relațiilor doamnei mai sus menționte de la I.Construcții). Ce ziceți, domnule Purcel? Ce ziceți, domnilor de la Inspecția în Construcții? Și tot, gurile rele, din Primăria Bîlteni, ne informează că ginerele d-nei fostă secretară ,ajunsă la I.Construcții ar face proiecte pe foarte multi bani la Primăria Bîlteni. Noi credem că știați aceste lucruri, domnilor consilieri, dar vă faceți că nu vedeți. Nu cumva, sunteți vinovați și d-vostră cei care tăinuiți aceste lucruri? Și tot, dumneavoastră, stimați consilieri, sunteți vinovați că acceptați ca autoturismul proprietate al Consiliului Local să fie folosit la cheremul acestui individ Vlăduleanu. Oare ce scrie acest individ în foaia de parcurs? De ce confirmă 80 km/zi? Unde se deplasează zilnic atâția kilometri? Poate că un control al organelor abilitate ar fi necesar pentru a verifica modalitatea în care s-a reabilitat alimentarea cu apă a comunei Bîlteni. Deși, prin proiect, era prevăzut “Sistem de alimentare cu apă al comunei Bîlteni-integral”,cu de la sine putere, călcând totul în picioare, Vlăduleanu a refuzat să înlocuiască conducta in zona blocurilor, până la Tunaru Nicu. Oare, de ce? Ce interese au fost la mijloc? De ce nu au profitat toți cetățenii și unitațile din zonă de binefacerile acestei utilități moderne? Același lucru s-a întâmplat și în zona Peșteana centru, la Liviu Tătaru. Oare, este corect? Ne punem și noi întrebarea…și în același timp și organelor abilitate: oare, dacă nu s-a schimbat conducta, o fi fost decontată ca și schimbată?
Ne oprim momentan aici, dar vă promitem, dragi cititori, că în numerele viitoare, vom reveni cu “matrapazlâcurile hapciucalipticului” primar Vasile Vlăduleanu, în ceea ce privește drumurile comunale, dar și altele.
Ovidiu Argintaru