Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a declarat, vineri, la intrarea în sediul partidului, că cei patru prim-vicepreședinți liberali i-au solicitat lui Florin Cîțu să convoace o ședință statutară pentru organizarea unui congres care să aleagă o nouă conducere. Ministrul spune că dacă președintele PNL, Florin Cîțu, „va considera că trebuie să își dea demisia, și-o va da”.
„Am avut o discuție în care cei patru prim-vicepreședinți au solicitat președintelui convocarea unei ședințe statutare ale partidului în vederea unui congres care să aleagă o nouă conducere. Evident, dacă în urma acestor discuții, Florin Cîțu va considera că trebuie să își dea demisia, și-o va da. Nu e niciun fel de problemă. Eu am văzut numai știri pe surse, nu am văzut nicio declarație oficială. Până atunci, ce vreți să vă spun? Și eu pot cere demiterea oricărui alt coleg. Asta nu înseamnă că acel coleg trebuie să-și dea demisia. Eu trebuie să am documente. Trebuie să convoc ședințe după comunicate de presă? Eu sunt secretar general, nu discut pe comunicate sau știri pe surse. Eu discut pe documente oficiale”, a declarat Dan Vîlceanu.
El a spus în fața jurnaliștilor că a avut loc un congres anul trecut, iar Florin Cîțu a fost ales președinte al PNL de mii de membri. „Am avut un congres. Anul trecut am avut o procedură statutară. Alegeri în toate filialele. Florin Cîțu a fost ales de mii de membri. Acum e o situație specială. Dumneavoastră îmi cereți să comentez niște comunicate de presă. E o chestiune statutară. Nu am primit nicio solicitare de convocare a unui Birou național”, a adăugat Vîlceanu.
Surse politice au declarat joi pentru Digi24.ro că vineri va avea loc o ședință a BPN al PNL care va convoca Consiliul Național al partidului pentru duminică. Astfel va începe procedura pentru organizarea congresului extraordinar în 10 aprilie, pentru alegerea unui nou președinte. Florin Cîțu refuză să demisioneze din funcția de președinte al PNL. El a respins cererea liderilor PNL, iar filialele cer Congres extraordinar.
Liderii PNL i-au cerut joi lui Florin Cîțu, întors din vizita în SUA, să demisioneze din funcția de președinte al partidului.
Digi24.ro