De la o zi la alta, numărul localităților aflate în scenariul roșu crește, în județul Gorj. La ora actuală, în șapte comune, gradul de infectare este de pese 3 la mia de locuitori. Încă șapte comune sunt în scenariul galben și este de așteptat ca numărul celor infectați să crească în perioada următoare. La Crasna, s-au impus măsuri suplimentare, fiind localitatea cu cel mai mare indice de infectare – 7,86 la mia de locuitori. Odată cu creșterea numărului de infectări crește și numărul celor care solicită vaccinarea. În centrele de imunizare, persoanele care vin la să se vaccineze sunt tot mai multe.
Și numărul cadrelor medicale infectate sporește pe zi ce trece. Recent, la Spitalul Județean de Urgențe Târgu Jiu a fost descoperit un focar de Covid-19. Mai precis, la Unitatea de Primiri Urgențe, unde au fost depistați 6 angajați cu coronavirus. În ultimele 14 zile, în unitate au fost diagnosticați 10 angajați. Potrivit oficialilor, aceștia manifestă forme ușoare ale bolii, tratându-se la domiciliu. Activitatea UPU nu este afectată, deocamdată..